Despre noi

Despre noi

Eu sunt Violeta. Iar de fiecare dată când spun că mă ocup de aranjamente florale, oamenii zâmbesc și îmi spun că numele meu pare predestinat acestei forme de artă.

Povestea mea a început în urmă cu aproximativ 20 de ani, pe vremea când, la școală, am avut de realizat un proiect despre o idee de business. Atunci nici nu mi-a trecut prin minte că acea idee avea să prindă viață, ani mai târziu. Am crescut, am urmat un alt drum profesional, până în ziua în care am simțit că este momentul să fac pasul către ceea ce îmi doream cu adevărat.

Nu mi-am imaginat niciodată cât de complexă este arta florilor și câtă muncă, răbdare, creativitate și pasiune se ascund în spatele unui aranjament care, privit din exterior, pare atât de simplu. Și poate tocmai aici stă frumusețea ei: cu cât o descopăr mai mult, cu atât o iubesc mai tare.

De-a lungul celor zece ani în care am profesat în acest domeniu, am întâlnit oameni minunați, povești frumoase și momente pe care le voi păstra mereu în suflet. Însă cea mai mare satisfacție rămâne aceeași: să văd emoția din ochii unui client atunci când își primește aranjamentul și, mai ales, bucuria celui care îl primește în dar. Din aceste reacții îmi iau energia și inspirația de a merge mai departe.

După zece ani dedicați florilor, am simțit că este timpul să fac un pas important și să-mi îndeplinesc un vis pe care l-am purtat mult timp cu mine. Așa a prins viață Povestea Buchetului.

Un proiect născut din dorința de a transmite emoție, recunoștință și bucurie. Pentru că eu cred că florile nu sunt doar flori. Sunt felul nostru de a spune te iubesc, îți mulțumesc, mi-ai lipsit, mă bucur pentru tine sau, uneori, pur și simplu m-am gândit la tine.

De aceea, fiecare buchet și fiecare aranjament creat de mine spune o poveste.

Iar povestea Povestea Buchetului este, înainte de toate, despre oameni, emoții și despre bucuria de a transforma florile în amintiri.

Închei cu un gând de recunoștință pentru toți cei care au avut încredere în mine, care m-au susținut, m-au încurajat și au ales să facă parte din acest proiect de suflet.

Vă mulțumesc din inimă că sunteți parte din povestea mea.
Cu drag,
Violeta